Răbdare

I sit here on the stairs Cause I'd rather be alone
If I can't have you right now I'll wait dear
Sometimes I get so tense but I can't speed up the time
But you know love there's one more thing to consider...

În viaţă trebuie să avem răbdare. Să nu aşteptăm să primim mult de-odată. Să ne aşteptăm rândul. Şi porţia. Viaţa e o curvă comunistă. Nu ne dă totul de-a gata, nu ne dă atât cât avem nevoie. Ne dă cât vrea, ne împarte raţii... Nici măcar n-o interesează dacă suntem o familie mare sau nu.
Uneori avem nevoie de puţină prietenie. N-o primim. Alteori avem nevoie de înţelegere. Dar ce primim în schimb? Nişte critici dure, departe de a fi solidaritate, compasiune, înţelegere. Viaţa e un paradox în sine. E ca şi cum cineva ne-ar pedepsi la fiecare pas. Cu cât cerem mai mult, cu atât ni se oferă mai puţin.
Răbdarea nu e a oricui. Majoritatea oamenilor sunt nerăbdători. Se întrec în a-şi atinge ţelurile, mult mai devreme decât ar fi cazul. Oameni tineri asced în funcţii care nu li se potrivesc, poartă costume şi cravate care îi gâtuie înainte de vreme, înfruntă probleme de birocraţie pe care abia la vârsta maturităţii depline ar trebui să le cunoască. Lumea se grăbeşte. Oamenii şi-au pierdut răbdare. Oare timpul chiar nu mai are răbdare?
E ciudat. Sunt calm, stau la coadă, îmi aştept rândul. Chiar cred că cei din urmă vor fi cei dintâi. Ciudat, nu? Să fiu eu, oare, ultimul naiv de pe planetă? De ce să-i las pe toţi să mi-o ia în faţă? E simplu. Pentru că vreau să mă bucur de "prezent", de ceea ce am acum. Din principiu nu mi-a plăcut să aştept. De aceea nu mă grăbesc. Nu mă grăbesc să ating o ţintă pentru care nu sunt pregătit. Nu încă. Vreau să vină toate înspre mine. Şi atunci voi decide dacă le voi îmbrăţişa sau nu.
Şi da, ascult Guns. Chiar acum:

I'VE BEEN WALKING THE STREETS AT NIGHT
JUST TRYING TO GET IT RIGHT
ITS HARD TO SEE WITH SO MANY AROUND
YOU KNOW I DON'T LIKE BEING STUCK IN THE CROWD
AND THE STREETS DON'T CHANGE
BUT MAYBE THE NAMES
I AIN'T GOT TIME FOR THE GAME CAUSE I NEED YOU ...