Despre love şi alte nebunii

Tocmai am vizionat un film "de fete": Sex and The City - The Movie. Un film în care dragostea ne este prezentată aşa cum este ea: suavă, nebunească, dureroasă, întortocheată. Pentru o clipă m-am transpus în locul lui Big. Un tip mega-ok. Probabil că în situaţia lui aş fi făcut la fel. Cred că e adevărată afirmaţia că dragostea învinge. Chiar cred că e aşa. Problema este că nu întotdeauna putem să distingem între dragoste şi ceva ce seamănă cu ea... E ca la ciupercile acelea otrăvitoare. Cu cât sunt mai frumoase, cu atât sunt mai veninoase. Nu mi-au plăcut niciodată oamenii care pozau în cuplul perfect. Nu cred în chestii din astea. Prefer dragostea simplă, fără prea multe pupături şi tandreţuri în public, dar dezlănţuită, nebună între cei 4 pereţi. Sună a clişeu? Posibil. Poate sunt eu prea sensibil. Nu ştiu de câte ori am reuşit cu adevărat să rănesc. Poate de vreo 2 ori. Rănit am fost însă de mult mai multe ori. Golul acela în stomac, când simţi că nu mai reuşeşti să te ţii pe picioare: Pe toate le-am simţit!
Mă gândesc că dragostea între Carrie şi Big nu e unică. Există cazuri şi cazuri, despărţiri peste despărţiri. Dragostea învinge oricum. Oare o nuntă alterează iubirea? Presupun că nu. Dorinţa fetelor de a fi prinţese o zi din viaţă - cam aşa aş descrie nunta. N-o voi numi o tâmpenie. (deşi adesea gândesc aşa!) Mi se pare doar în plus uneori. E ca un legământ peste un legământ. Un fel de nod marinăresc. De ce să mai legăm ceva ce oricum e legat printr-un fir invizibil? I dunno. Some day, I'll surely find it out, too.