Dragostea - un software al minţii

Azi m-am gândit să îţi vorbesc puţin despre dragoste. Înainte de a "lua peniţa în mână", cuvintele îmi curgeau în gând ca un râu fără stavilă. Acum îmi pare greu. Nu ştiu cu ce să încep. Poate cu limitele ei...
Oare ce doare mai tare: O lovitură cu pumn sau loviturile cu cuvinte? Ce o doare pe o femeie mai tare? O prieten vechi îmi spunea acum câţiva ani buni: "Tata mi-a spus mereu: Băiete, într-o femeie nu ai voie să dai nici cu o floare!" Un sfat bun, din inimă. Pe care prea puţini băieţi îl învaţă de la taţii lor. Azi am văzut pe stradă un tip şi o tipă. Cum vorbeau ei aşa în contradictoriu, dintr-o dată băiatul îi arde fetei un pumn în umăr. Fata nu se lasă, ci loveşte înapoi. El, iară. Şi se hârjonesc ei aşa până când îi dau fetei lacrimile. Atunci cearta ia sfârşit. Că deh, ce-i prea mult e prea mult totuşi. Cei doi se împacă. Iar eu mă întreb mut: Băiatul acela îşi va bate la un moment dat soţia? O întrebare fără răspuns. Poate retorică.
Cred că violenţa, că o fi fizică sau verbală, este limita iubirii. Adică "până aici"! Nu cred că doi oameni care se lovesc/jignesc pot afirma public că se iubesc. Nu cred. E obişnuinţă (prostă), dar iubire sigur nu este. Nu mai este!
Iubirea este software-ul minţii mele. Cam aşa l-aş putea parafraza pe marele sociolog danez Geert Hofstede. E cel mai nobil sentiment. Iubirea e a oricui. Uneori doare. Dar fiecare dintre noi este atât de puternic încât să poată "duce" acea durere. E o durere dulce-amară. O durere de care îţi aminteşti cu drag "după ani şi ani...".